Este doliu în lumea teatrului din România. Paul Talașman a murit la 67 de ani, iar vestea tristă a adus multă suferință în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat munca. Unii au aflat ce anume i-a provocat decesul regretatului actor în momentul în care au mers la căpătâiul său ca să îi aprindă o lumânare și să se roage pentru el.
Actorul Paul Talașman a încetat din viață la vârsta de 67 de ani. Decesul a survenit în urmă cu două zile, însă astăzi a fost făcut public anunțul trist. Deocamdată, nu a fost dezvăluită oficial cauza morții. Toți cei care își doresc să-i aducă un ultim omagiu regretatului actor pot face asta la Capela Străulești 2, unde a fost depus sicriul cu trupul fără viață.
“Colegul nostru, actorul PAUL TALAȘMAN ne-a părăsit, plecând să strălucească de-acum încolo printre stelele Teatrului și Filmului românesc. Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanțe familiei îndoliate”, au transmis reprezentanții Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din București pe pagina oficială de Facebook.
Actorul Paul Talașman va fi condus pe ultimul drum mâine, 18 februarie 2020, la orele 13:00 în Cimitirul Străulești 2 din Capitală.
Paul Talașman s-a născut pe 12 iunie 1952. Înainte de a pleca în București, în anii ’90, regretatul artist a fost angajat la Teatrul Dramatic (actualul Teatru Municipal) din Baia Mare, prestația lui fiind extrem de apreciată de iubitorii teatrului.